Home / home / Luna Plina in Varsator

Luna Plina in Varsator

Luna Plina in Varsator

In jurul zilei de 3 august 2020 Luna Plina ne aduce prilejul pentru a pune in acord ce facem cu ce simtim si pentru a avea succes in ce priveste actiunile incepute in ultimele doua saptamani. Luna Noua este asociata cu setarea unor intentii sau initiative concrete ca urmare a unor decizii rationale, fara implicare emotionala. La Luna Plina este vorba despre emotii si implinire. Este un moment de verificare daca ceea ce se intampla in exterior este in acord cu ceea ce se afla in interior, daca reusim sa impacam si mintea, si inima. Ca urmare Luna Plina este asociata cu doua tendinte opuse, ca dorinta contra nevoie sau viata sociala contra viata personala, implicit cu relatiile in general. Ea poate aduce o reusita sau poate ridica problema gasirii unei solutii.

O Luna Plina in Varsator aduce in prim plan necesitatea de schimbare, noutate, independenta si eliberare din tot felul de constrangeri sau tipare invechite. Varsatorul vine cu un aer de libertate si revolta impotriva regulilor, o desprindere de structura existenta, o rupere de traditie, clasic si conventional. Simtim nevoia sa facem lucrurile in mod diferit, suntem gata sa imbratisam orice inovatie sau inventie, vrem cu totul altceva decat ce exista si avem deja. Simtim sa experimentam, in necunoscut sa ne avantam, din barierele mentale si fizice sa ne deblocam, spre pasul urmator cu multa graba sa ne indreptam. Ne poate indemna sa mergem spre orice persoana sau activitate care pare neobisnuita si este de senzatie, orice deschide drumuri si ofera o cunoastere, orice starneste prin excentricitate si orice inseamna originalitate. De ratiuni si ambitii proprii simtim nevoia sa ne detasam, interesele comune cu altii primeaza si dorintele celor mai multi conteaza.

Ca urmare Luna Plina in Varsator ne ofera posibilitatea de a face schimbari in cadrul aceleiasi asocieri sau colaborari, ne da ocazia de a introduce un element nou pentru a putea revigora relatii, de a coopera in mod diferit pentru a putea ajunge la un consens. Primim sansa de a capata suficienta putere interioara pentru a ne rupe de ceea ce majoritatea considera normalitate, pentru a ne desprinde dintr-o legatura sau situatie care limiteaza sau inlantuie prea tare, pentru a sfida normele si ce este traditional, pentru a iesi din sfera personala si a merge pe universal si ideal. Ne ofera ocazia de a gasi implinirea printr-un rol important in colectivitate, de a ne pune in slujba unui bine general, de a ne arata umanitatea, altruismul si prietenia printr-o forma in care sa fim pusi in acelasi timp si intr-o lumina buna. Situatiile dificile pot aparea in cazul in care libertatea de miscare si exprimare ne este ingradita, atunci cand accesul la cunoastere este limitat, cand structura existenta nu permite nimic nou, cand nu avem putere de decizie sau nu primim validari din exterior. Pot exista izbucniri emotionale datorita unor situatii prea stricte, obligatii care nu permit nici o modificare, fortari din partea unor persoane cu autoritate sau o ordine impusa de cei care conduc. Sunt posibile probleme relationale, despartiri, anularea unor intelegeri sau contracte, confruntari, discutii aprinse, rupturi sau finalizari. Fiind vorba de Varsator, evenimentele se pot desfasura in mod brusc si neasteptat.

In mod particular, conjunctura de acum si din urmatoarele doua saptamani este marcata de imprevizibilitate, situatii neobisnuite, agitatie si schimbari profunde atat in interior, cat si in exterior. Cel putin pe plan relational si financiar evenimentele sunt mai degraba predestinate, ele aducand ceea ce avem nevoie si este necesar sa se intample ca sa evoluam. Prin urmare pot avea loc finalizari ale unor asocieri sau relatii, sfarsituri in cazul unor resurse, insa pot aparea in mod rapid unele noi. Destabilizarile pot veni din propria nevoie de independenta, experiment si inovatie, din curaj, indrazneala si dorinta de a darama vechi principii si mentalitati, dar si ca urmare a unor provocari, obligativitati sau impuneri venite dinspre altii. Pentru rezultate favorabile este necesara o intelegere superioara si o noua viziune asupra viitorului, rabdare, adaptabilitate si deschiderea catre un drum cu totul nou. Este un moment de renastere a unor noi valori, a unui nou sistem care sa inglobeze inovatia in traditional, a unei noi ordini, a unor noi reguli si legi care sa stabilizeze lucrurile pe termen lung. Este o perioada propice gasirii unor solutii si rezolvari constructive la probleme existente, ajustarii unor credinte si teorii in mod corespunzator cu adevarul si realitatea palpabila, lasarii in urma a trecutului si a unor atasamente care constrang, limiteaza sau blocheaza mersul inainte.

Domeniile de viata in care pot avea loc reactii emotionale intense, in care apare nevoia de libertate si noutate, in care pot exista ruperi de ritm sau destabilizari, in care este posibil sa avem succes, insa evenimentele pot aduce schimbari rapide si situatii neprevazute, in functie de zodia natala sau Ascendent, sunt urmatoarele:

BERBEC: cercul de cunostinte, colectivitatea, organizatiile, corporatiile, protectorii, popularitatea, iubirea si aprecierea primita, activitatile sociale si umanitare, viitorul apropiat, afacerile si proiectele la scara larga

TAUR: obiectivele sociale si profesionale, scopurile de atins, cariera, profesia, succesul, statutul social, imaginea publica, faima, reputatia, relatia cu autoritatile, ascensiunea sociala

GEMENI: progresul personal, perfectionarea, studiile, cursurile, examenele, chestiunile ce tin de lege si judecata, calatorii, strainatate, relatii sau activitati educative, spirituale, la distanta sau pe internet

RAC: echilibrul afectiv, redresarea financiara si emotionala, relatiile intime si sufletesti, ajutorul primit, resurse externe sau la comun, imprumuturi, mosteniri, partaje, investigatii psihice sau oculte

LEU: relatiile personale, uniunile, casnicia, partenerul de viata, colaborarile, asocierile, conflictele, procesele, confruntarile, contractele, contactul direct cu ceilalti

FECIOARA: energia fizica, rutina zilnica, disciplina si regimul de viata, sanatatea, afectiunile temporare, munca in folosul altora, serviciul, relatiile colegiale, obligatiile, responsabilitatile

BALANTA: exprimarea individualitatii, recunoasterea meritelor, puterea personala si de creatie, relatiile de dragoste, legatura cu copiii, joaca, manifestarile artistice, placerile, distractiile, hobbyurile

SCORPION: viata particulara si casnica, intimitatea, acoperirea nevoilor sufletesti, locul de origine, familia, parintii, caminul parintesc si cel propriu, locuinta, proprietatile imobiliare

SAGETATOR: interactiunea cu mediul apropiat, anturajul, rudele, prietenii, informatiile, conceptiile, mentalitatea, miscarea, drumurile scurte, socializarea, activitatile de comunicare, tranzactiile

CAPRICORN: valorile, resursele proprii, posesiunile, finantele, talentele si abilitatile personale, stima de sine, acumularea si stabilizarea materiala, veniturile, cheltuielile, confortul personal, nivelul de trai

VARSATOR: cursul propriei vieti, identitatea si imaginea personala, comportamentul, temperamentul, vitalitatea, corpul fizic, exprimarea personalitatii, infatisarea, imaginea in fata celorlalti

PESTI: izolarea, singuratatea, energiile psihice, subconstientul, sacrificiile, intrajutoarea, credinta, spiritualitatea, cercetarile oculte, relatiile si activitatile secrete, persoanele ascunse, ajutorul providential

Va urez incredere, curaj si succes! 🙂

(Mai multe despre miscarea Lunii aici: https://www.chironna.ro/miscarea-lunii/)