Home / Tranzite / Sursa cresterii si a bogatiei

Sursa cresterii si a bogatiei

Jupiter in Scorpion octombrie 2017 – noiembrie 2018

 

Jupiter este planeta care ne aduce oportunitatea sa crestem pe plan material sau spiritual, care ne aduce un anumit tip de bogatie interioara si ne invata cum sa depasim limitele, sa exploram, sa ne extindem si sa evoluam.

Atunci cand ne dorim sa ne aventuram intr-un domeniu nou, este Jupiter cel care ne indeamna spre mai bine. Atunci cand vrem mai mult si mai bine pentru noi, si incercam sa trecem dincolo de frontierele cunoscute, este tot Jupiter cel care ne impinge sa ne dorim mai mult. El este cel care ne aduce norocul si sansa de a creste prin indepartarea barierelor si printr-o sete de cunoastere si dorinta de largire a orizonturilor.

Pe scurt, Jupiter este planeta expansiunii, a optimismului si a intelepciunii superioare. El ne arata cum sa crestem si sa progresam, ne insufla noi idealuri si ne ghideaza spre obtinerea unei viziuni mai ample asupra lucrurilor. Jupiter ne ofera principii legale si morale de care sa ne folosim in dezvoltarea noastra personala, si ne arata calea spre o anumita bogatie prin cercetare, extindere si explorare.

Jupiter marcheaza perioadele de crestere intr-o anumita privinta, fie ea fizica, intelectuala sau spirituala. El este cel care o data la fiecare doisprezece ani ne face sa ne indreptam atentia catre acelasi domeniu de viata, ne indeamna sa evoluam si sa ne imbogatim prin lupta proprie, cinstita si deschisa, acumuland cunoastere, intelepciune si gandire superioara.

 

In trecere prin semnul Scorpionului, Jupiter ne spune ca pentru a ne imbogati, a creste si a progresa, ar trebui sa folosim mijloacele acestei zodii, adica sa ne urmam instinctele si pasiunea, sa cautam adevaruri ascunse, sa ne implicam intr-o singura directie cu toate fortele si sa ne folosim de propriul magnetism, de intuitie, instinct si puterea de a vindeca.

In urmatorul an cheia cresterii personale si a imbogatirii spirituale este sa exploram propriile emotii in profunzime, sa constientizam propriile dorinte, puteri si stari psihice, sa renuntam sa mai fim superficiali, sa ne concentram pe ceea ce conteaza si sa redescoperim puterea de regenerare aflata inauntrul nostru.

Jupiter ne face sa ne dorim mai mult si mai bine pe plan fizic sau intelectual, spiritual, filosofic sau religios, iar Scorpionul ne indica sa facem acest lucru pe interior, mai degraba decat sa cautam sa ne extindem in afara. Cel mai probabil vom fi interesati in lucruri ascunse, secrete, stiinte oculte, sexualitate, viata, moarte si renastere. Vom scotoci inauntrul nostru dupa resurse neexplorate anterior, vom descoperi abilitati de care nu stiam, vom incerca sa ne autodepasim, sa confruntam si sa acceptam propriile frici si vulnerabilitati, si ne vom folosi de orice mijloace ca sa depasim dificultatile si sa obtinem linistea sufleteasca.

In urmatoarea perioada nu vom mai pune accentul pe colaborare, parteneriate, comunicare, intelegere, corectitudine si justitie, asa cum am facut-o in timp ce Jupiter a tranzitat semnul Balantei. De acum incolo vor conta mai mult intimitatea, pasiunea, puterea, controlul, lucrurile si banii la comun, rezultatul cooperarii si conlucrarii, castigurile din asocieri si parteneriate, si mai ales valoarea, intensitatea si profunzimea relatiilor.

Cum Jupiter mareste orice proportii, ne indeamna catre excese si impinge totul dincolo de limite, ar trebui sa fim totusi atenti la prea mult control exercitat asupra altora, prea multa pasiune, gelozie, ambitie si vointa, comportament exagerat si prea incrancenat, obsesii, manii, fanatism, crize emotionale, actiuni si investigatii datorate intolerantei, a dorintei instinctive de autoritate, a nevoii de taiere a raului din radacina, de transformare si schimbare a situatiilor din temelii.

 

Tranzitul lui Jupiter in Scorpion ne influenteaza pe fiecare in mod diferit, in functie de zodia in care ne-am nascut. In plus, exista posibilitatea ca in aceasta perioada de timp, intre octombrie 2017 si noiembrie 2018, unii dintre noi sa nu simta foarte tare aceasta influenta, iar altii sa treaca printr-un moment important din viata cand evolutia personala le va aduce o crestere spectaculoasa intr-o anumita privinta. Pentru altii in schimb, se poate ca influenta lui sa se faca simtita prin evenimente mai putin importante, prin victorii mai mici, cresteri si castiguri mai putin substantiale, dar mai multe.

Ar trebui sa nu uitam ca Jupiter are un ciclu de doisprezece ani si drept urmare ceea ce ni se intampla acum poate fi similar cu evenimentele din trecut. Poate fi verificata influenta lui cu ceea ce ni s-a intamplat acum 12, 24, 36 de ani, si tot asa.

 

In functie de semnul zodiacal, Jupiter in tranzit in semnul Scorpionului ne indeamna sa crestem intr-un anumit domeniu si ne aduce sansa de a profita si de a actiona intr-o anumita directie unde primim ajutor si protectie. Sa nu uitam insa ca succesul in obtinerea acestei bogatii sta de fapt in noi si in felul in care abordam dorinta de crestere si evolutie.

Aceste tendinte pe care le avem pana in luna noiembrie a anului 2018 se manifesta in modul urmator, in domeniile de viata corespunzatoare, in functie de semnul Soarelui sau al Ascendentului:

 

BERBEC: cresterea veniturilor din posesiunile comune cu altcineva, castiguri suplimentare provenite din imprumuturi, mosteniri, partaje, dizolvari de societati, posibilitati marite de regenerare financiara; atentie totusi la actiuni imorale sau ilegale, si la cresterea tulburarilor sufletesti

 

TAUR: legalizarea relatiei de dragoste, incheierea de parteneriate si colaborari, progresul prin asociati, noroc in casnicie, castiguri provenite dinspre partener, succes in lucrul cu publicul; atentie totusi la dorinta de casatorie sau initiere de parteneriate in orice conditii

 

GEMENI: extinderea obligatiilor si castiguri crescute din serviciu, obtinerea unui loc de munca mai bun, imbunatatirea starii de sanatate, succes in gasirea terapiilor clasice pentru anumite afectiuni; atentie totusi la obtinerea unui serviciu in orice conditii si la cresterea in greutate

 

RAC: inceputul unei noi povesti de dragoste, nasterea unui copil, inceputul unui nou hobby, cresterea creativitatii, mai multa distractie, recunoastere publica legata de talentele artistice; atentie totusi la mai multe relatii de iubire in acelasi timp, cheltuieli pe distractii si speculatii financiare

 

LEU: mutarea in casa noua, renovarea si extinderea locuintei, achizitionarea de terenuri si proprietati, castiguri din afaceri imobiliare, cresterea membrilor familiei, impacari cu parintii; atentie totusi la cheltuieli cu renovarea caminului si la petrecerea timpului mai mult acasa

 

FECIOARA: dorinta de cunoastere si socializare, usurinta in invatarea de lucruri noi, impacarea cu rudele apropiate, adoptarea unei viziuni mai largi, castiguri din tranzactii, comert, transport si comunicare; atentie totusi la cresterea obligatiilor obisnuite si la semnarea documentelor

 

BALANTA: achizitii, cresterea veniturilor, extinderea activitatilor profitabile, investitii la scara larga, obtinerea de castiguri din folosirea mai multor abilitati si talente native; atentie totusi la cheltuieli exagerate, in special legate de propriul confort

 

SCORPION: mai multa energie si vitalitate, extrovertire, comportament jovial si optimist, bucurii si situatii fericite pe plan personal, castiguri din aparitii si farmecul personal; atentie totusi la epuizare fizica si asumarea unor riscuri nejustificate

 

SAGETATOR: castiguri din activitati si surse secrete, intelegerea profunda a subconstientului propriu, adancirea in credinta, eliminarea si renuntarea la mai multe tendinte si obiceiuri nesanatoase; atentie totusi la perioadele prelungite de introvertire, psihanaliza si deprimare

 

CAPRICORN: aderarea la mai multe idealuri, obiective si asociatii, cresterea numarului de prieteni si de relatii sociale, venituri marite din afaceri, cresterea popularitatii, castiguri provenite de la protectori; atentie totusi la planuri de viitor grandioase si timp prea mult petrecut in activitati sociale

 

VARSATOR: imbunatatirea statutului social, ascensiune in cariera, succes profesional, castiguri provenite din profesie, obtinerea unui post de conducere, beneficii dinspre autoritati; atentie totusi la aspiratii prea mari si la extinderea in prea multe domenii de activitate

 

PESTI: extinderea orizonturilor prin calatorii, studii si cercetari, inceperea unor studii superioare, aderarea la noi principii de viata, filosofii si credinte; castiguri din relatia cu strainatatea sau spiritualitate; atentie totusi nu numai la viziunea ampla, ci si la detalii

 

 

In speranta ca prin aceste informatii am reusit sa indic domeniile de viata unde ar trebui sa ne indreptam eforturile de evolutie, crestere si progres, va urez cat mai multe situatii si evenimente fericite si un Jupiter cat mai bogat! 🙂

 

SURSA CRESTERII SI A BOGATIEIJupiter in Scorpion octombrie 2017 – noiembrie 2018 Jupiter este planeta care ne aduce…

Posted by Chironna on 25 Septembrie 2017

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.