ECLIPSA INELARA DE SOARE SI LUNA NOUA IN RAC
Eclipsele reprezinta momente de Luna Noua sau Luna Plina atunci cand se produc in apropierea Nodurilor Lunare. Eclipsa si Luna Noua in Rac din ziua de 21 iunie 2020 este ultima Eclipsa de Soare de pe axa Rac – Capricorn, serie care a inceput pe 13 iulie 2018 si se termina pe 5 iulie 2020.
Mai multe despre eclipse https://www.chironna.ro/eclipsele/
Mai multe despre eclipsele din 2020 https://www.chironna.ro/eclipsele-in-2020/
Mai multe despre Nodul Nord in Rac si Nodul Sud in Capricorn https://www.chironna.ro/nodul-nord-in-rac/
Mai multe despre miscarea Lunii https://www.chironna.ro/miscarea-lunii/
Axa Rac – Capricorn este corespunzatoare elementelor ce tin de viata personala in opozitie cu viata sociala. De unde venim, si unde ne-am propus sa ajungem. Trairile interioare si incercarile de a ne stabiliza pe plan sufletesc, opuse fata de actiunile concrete de planificare si organizare pentru a putea obtine un anumit statut in societate. Nevoile intime, instinctul de autoaparare si protectia data de siguranta unor conditii si locuri cunoscute, unei familii, unor situatii sau relatii, vis-a-vis de dorinta de crestere prin eforturi proprii, chibzuinta si autocontrol, si de atingere a unor obiective materiale sau sociale concrete. Interiorul nostru, in forma cea mai pura, originea, familia si tara din care provenim, si locul cel mai adanc in interior, fata de locul de vaza cel mai inalt la care aspiram, pe care il afisam in societate, unde plecam de unii singuri si pe care il construim pentru a ne atinge scopurile propuse, in mod rational. Emotivitate, sensibilitate si blandete, in opozitie cu spirit practic, structura, maturitate si responsabilitate. Ce avem nevoie si ce-ar trebui facut.
In general o Luna Noua ne aduce prilejul de a porni intr-o noua directie, de a seta intentii si de a pune lucrurile in miscare. Deciziile si initiativele sunt bazate pe rationament, motivatie si vointa, iar ca urmare conteaza cel mai mult ce voim, nu ce simtim. Se poate ca trairile, implicarea sufleteasca si emotiile sa fie la nivel minim si ignorate, neintelese, date la o parte din cauza unei ambitii, dorinte sau obligativitati. Exista insa si posibilitatea ca atat ratiunea, cat si inima, sa ne indemne spre acelasi lucru de facut, aceeasi alegere, actiune sau activitate. Oricum ar fi, Luna Noua reprezinta un moment de start in care mergem pe ce vrem si ne propunem, in care punem in practica noi proiecte si plecam pe un nou drum. Ea impune niste conditii de indeplinit, favorabile sau dificile, pentru a putea incepe ceva nou in urmatoarele patru saptamani. O Eclipsa de Soare are insa o putere de trei ori mai mare, iar efectele acesteia se pot resimti pe parcursul urmatoarelor aproximativ sase luni.
O Luna Noua in Rac si implicit o Eclipsa in acest semn reprezinta o oportunitate de a merge cu toate fortele rationale si emotionale intr-o directie pe care o vrem si ne-o dorim din inima, nu doar rational. Daca la (Luna Noua in) Gemeni a fost o chestiune de imprastiere, goana, alergaturi, intalniri, discutii si multa agitatie, Racul ne face sa vrem sa ne repliem, sa cautam un loc in care sa ne tragem sufletul, sa mergem spre acele lucruri, activitati sau relatii care ne fac sa ne simtim bine si ne satisfac in interior. Daca la (Luna Plina in) Sagetator problema care s-a ridicat a fost de prea multa distanta si aventura, atatea filosofii si reguli, drumuri prea lungi si tot felul de calatorii, Racul ne trimite sa gasim un loc numit “acasa” si sa ne orientam spre orice sau oricine ne protejeaza, ne aduce un sentiment de siguranta, familiaritate si apartenenta. Dupa atatea lupte cu mediul exterior, atatea teorii si judecati, atatea multiple posibilitati si atat de multe miscari, idei si cuvinte la care ne-au indemnat Gemenii si Sagetatorul, Racul vrea o singura schimbare dar reala, vrea nemiscare, liniste si un spatiu intim care sa ii apartina.
Ne aduce posibilitatea de a face alegeri in functie de ce nevoi fundamentale avem, de a ne asculta sufletul si de a merge pe instinct. Ne da sansa de a cladi noi fundatii, de a ne aseza intr-un anumit loc si de a descoperi acele situatii, proiecte sau relatii in care putem prinde radacini. O Luna Noua in Rac ne ofera ocazia sa intoarcem foaia si sa incepem un nou capitol al vietii noastre printr-o schimbare la baza, pornind de dinauntru, dar si de la necesitati.
Situatiile dificile pot aparea in cazul in care ce avem nu mai ofera siguranta, un sprijin sau o alinare, nu mai exista nici o emotie si nici macar o tresaltare, exista lucruri care ne agaseaza si ne strica echilibrul interior, persoane care nu ne respecta intimitatea, relatii in care nu mai exista conexiuni de suflet, locuri de care nu ne mai simtim legati si in general lucruri care nemultumesc profund, trezesc amintiri neplacute sau induc reactii emotionale negative. Sunt posibile finalizari datorita necesitatii de a ne asigura ca primim ce avem nevoie si de a ne acorda viata la ceea ce simtim.
Conjunctura de acum si din urmatoarele sase luni este una favorabila incheierii unor situatii existente si gasirii unor solutii la problemele prezente. Initiativele favorizate sunt cele care ne indreapta pasii spre o schimbare in cadrul de acum, actiuni de reparare si reconsiderare a activitatilor, proiectelor sau relatiilor in care suntem deja implicati, pentru a putea cladi fundatii si structuri solide pentru viitor. Suntem indemnati sa ajungem la esenta si ceea ce conteaza, sa descoperim noi puncte de vedere, sa obtinem mai multe detalii, sa ne informam cat mai mult, sa fim deschisi la alte idei sau mentalitati decat cele obisnuite, sa luam in calcul si alte teorii ce ar putea fi puse in practica. Sa experimentam noi preocupari si interese, sa imbinam traditia cu inovatia, sa gasim cai pentru a face si ce trebuie, a impaca nevoile cu responsabilitatile si ce simtim cu ce gandim. Pentru a putea face alegerile potrivite suntem incurajati sa aflam care ne sunt nevoile de baza, unde si cum suntem sprijiniti, ce ne satisface sufleteste, ce si cine ne linisteste, cat de atasati suntem de un anumit loc, o anumita situatie sau relatie. In acelasi timp sunt sprijinite discutiile, negocierile, revizuirea asocierilor si contractelor, evaluarea corecta si delimitarea a ceea ce simtim, care ne sunt necesitatile, ce ne-ar tenta si ce dorim. Se poate ajunge la o noua forma de organizare, se pot stabili noi reguli, se pot face schimbari si crea oportunitati, dar este posibil ca solutiile gasite sa fie fortate de imprejurari, sa existe anumite constrangeri, conditii impuse, obligativitati sau limitari. Sunt posibile incheieri si finalizari datorate unor dificultati de intelegere sau comunicare, inflexibilitatii, lipsei de adaptabilitate si a dorintei de progres, spiritului conflictual, dorintei de autonomie, ruperii de atasamente materiale, ce este obisnuit si familiar sau invechit.
In plus fata de aceste tendinte, mai sunt inca doua aspecte de luat in considerare:
Pe de o parte, sa ne gandim la lucrurile importante petrecute in jurul datei de 21 iunie 2001 sau 21 iunie 1982, deoarece evenimentele de atunci pot fi similare cu cele de acum.
Datorita felului in care sunt repartizate semnele pe cercul zodiacal, aceasta Eclipsa poate fi simtita mai puternic de catre persoanele nascute in jur de 21 martie, 20 iunie, 23 septembrie si 21 decembrie, orice an (cele ce au Soarele natal la 29º grade Pesti – 0º Berbec, 29º grade Gemeni – 0º Rac, 29º grade Fecioara – 0º Balanta sau 29º grade Sagetator – 0º Capricorn).
Si ceilalti pot avea parte de situatii asemanatoare cu cele de acum 19 ani, dar in principal acestia mentionati mai sus.
Pe de alta parte, evenimentele de acum pot avea legatura cu anumite situatii petrecute in jurul zilei de 10 iunie 2002 sau chiar si unele din 30 mai 1984, atunci cand au fost ultimele eclipse din seria solara saros 4 Nord (137).
Seria saros 4 Nord incurajeaza progresul obtinut prin incheieri si finalizari, cresterea fortata, renuntarile la atasamente materiale, solutiile inovatoare, reinventarile si reformele. Indica posibile constrangeri, limitari sau pierderi inerente in procesul de crestere si evolutie.
Domeniile de viata in care exista sansa unui nou inceput in situatiile deja prezente, oportunitatea de a cladi noi baze pentru viitor si ocazia unor schimbari, initiative sau actiuni in vederea satisfacerii necesitatilor, obtinerii sigurantei si linistii interioare, insa cu pretul unor finalizari, renuntari, constrangeri, noi reguli sau obligativitati, in functie de zodia natala sau Ascendent, sunt urmatoarele:
BERBEC: viata particulara si casnica, intimitatea, acoperirea nevoilor sufletesti, locul de origine, familia, parintii, caminul parintesc si cel propriu, locuinta, proprietatile imobiliare
TAUR: interactiunea cu mediul apropiat, anturajul, rudele, prietenii, informatiile, conceptiile, mentalitatea, miscarea, drumurile scurte, socializarea, activitatile de comunicare, tranzactiile
GEMENI: valorile, resursele proprii, posesiunile, finantele, talentele si abilitatile personale, stima de sine, acumularea si stabilizarea materiala, veniturile, cheltuielile, confortul personal, nivelul de trai
RAC: cursul propriei vieti, identitatea si imaginea personala, comportamentul, temperamentul, vitalitatea, corpul fizic, exprimarea personalitatii, infatisarea, imaginea in fata celorlalti
LEU: energiile psihice, sacrificiile, renuntarile, intrajutoarea, credinta, spiritualitatea, cercetarile oculte, relatiile si activitatile secrete, persoanele ascunse, ajutorul providential
FECIOARA: cercul de cunostinte, colectivitatea, organizatiile, corporatiile, protectorii, popularitatea, iubirea si aprecierea primita, activitatile sociale si umanitare, viitorul apropiat, afacerile si proiectele la scara larga
BALANTA: obiectivele sociale si profesionale, scopurile de atins, cariera, profesia, succesul, statutul social, imaginea publica, faima, reputatia, relatia cu autoritatile, ascensiunea sociala
SCORPION: progresul personal, perfectionarea, studiile, cursurile, examenele, chestiunile ce tin de lege si judecata, calatorii, strainatate, relatii sau activitati educative, spirituale, la distanta sau pe internet
SAGETATOR: echilibrul afectiv, redresarea financiara si emotionala, relatiile intime si sufletesti, ajutorul primit, resurse externe sau la comun, imprumuturi, mosteniri, partaje, investigatii psihice sau oculte
CAPRICORN: relatiile personale, uniunile, casnicia, partenerul de viata, colaborarile, asocierile, conflictele, procesele, confruntarile, contractele, contactul direct cu ceilalti
VARSATOR: energia fizica, rutina zilnica, disciplina si regimul de viata, sanatatea, afectiunile temporare, munca in folosul altora, serviciul, relatiile colegiale, obligatiile, responsabilitatile
PESTI: exprimarea individualitatii, recunoasterea meritelor, puterea personala si de creatie, relatiile de dragoste, legatura cu copiii, joaca, manifestarile artistice, placerile, distractiile, hobbyurile
Va urez Eclipsa usoara! 🙂